Tanarul american se inroleaza, romanul merge la oaste

images

Ma uit la filmele americane cum sunt prezentati tineri care se duc sa se inroleze atunci cand nu stiu ce sa faca cu viata lor. Ca le gaseste statul un rost in viata si un front pe care sa plece. Echipament, antrenament, prestigiu, mancare si cazare si, poate cel mai important pentru o parte dintre acestia, un loc in care sa traga cu arma. Nu intamplator texanii nu sunt fani ai armatei, ca doar ei sunt crescuti cu arma in mana de mici. Si-au facut damblaua.

SUA investeste in industria militara mai ceva ca un mogul in propria companie. Armament, campanii de promovare,birouri de inrolare, prezentari in licee. Pentru ca este o industrie, poate cea mai profitabila dintre toate. Si intr-o astfel de industrie poti sa investesti pentru ca profitul nu va intarzia sa apara.

Ma gandeam ce filme motivationale le-ar putea pune tinerilor romani astfel incat sa ii determine sa faca o cariera in armata? Mihai Viteazu? Sau mergem pe variante americane? Oricum, in niciuna dintre variante nu iti arata spalatul de closet sau antrenamentele menite sa rupa spiritul. Ti-l arata pe Tom Cruise calare pe MIG sau cum gaseste el iubirea vietii printr-un birou al unitatii.

Si ajunge tanarul sa se intoarca din serviciul militar. Americanul, fie ca ramane sau nu in armata, dupa doi ani este usor dezaxat si transfigurat. Armata s-a tinut de cuvant si l-a transformat. Daca are ghinionul sa apara si o filmare cu el impuscand niste caini comunitari prin Afganistan s-a dus si cariera.  Romanul se intoarce din armata mai dezarmat decat a plecat. Isi gaseste prietena cu altul, vede ca nu gaseste un loc de munca si se gandeste sa plece la cules de capsuni in Spania. Imi spunea un batran o vorba : ”Cine face armata e barbat, cine nu, baiat destept!”. Inca o data se vede ca vremurile se repeta si ca intelepciunea batranului este peste exuberanta tinarului.

Asa ca fratilor ,ascultati-i pe “mosi” ca nu va invata de rau.