Forumul,boul si anonimatul

internet

Primul lucru care mi-a placut la internet a fost libertatea de a afla si de a schimba informatii (desi, in esenta, se pare ca “the internet is really made for porn”). Insa aceasta libertate de exprimare, coroborata cu ideea ca respectivul sa-si pastreze identitatea anonima au transformat forumurile in poienite pline cu boi.

“Poiana lui Iocan” avea un rol extraordinar. Oamenii isi spuneau oful si ceilalti il aflau. Probleme, noutati,barfe, le aveai pe toate. Asa sunt si forumurile. Pentru cei care ati intrat pe un forum sau ati citit comentariile de pe un site (preferabil cu profil sportiv) nu cred ca nu ati remarcat cat de multi oameni odihiniti sunt in Romania. Cat de multi oameni poseda timpul necesar de a lupta pentru cea mai cretina idee din lume. Dar de a lupta, nu gluma. Cate zece postari pe zi, cu argumente calculate, care mai apoi se transforma in injuraturi si blesteme. Imprecatii care, de obicei, pica pe mame.

Problema mea cea mai mare nu o reprezinta, la urma-urmei, injuraturile. Ca animalului nu ii poti interzice un comportament darwinist si nici nu il poti condamna pentru ca are prostia tatuata in ADN. Problema mea o reprezinta lipsa de curaj a celor care fac comentarii din spatele unui alias sau care pur si simplu posteaza anonim. O idee, oricat de buna este, nu mai valoreaza atat de mult in anonimitate. Injuratura cu atat mai putin.

Si daca mai vroiati o dovada ca femeile muncesc mai mult, iat-o. Toate aceste comentarii belicoase sunt facute, intr-o majoritate covarsitoare, de barbati. Femeia, dupa servici, trebuie sa hraneasca si odrasla, sa faca si curat si de mancare. Si ,spre final, sa se ocupe si de animalul care pina atunci si-a rupt buricele degetelor pe tastatura de la laptop injurand. Sau sustinandu-si principiile, spune el. Prea putin probabil sa stie acest “odihnit al societatii” ca omologul lui de pe acelasi forum este un patruped la fel de ignorant, cu aceleasi frustrari si, cel mai important, cu acelasi timp de pierdut. De obicei castiga cel care are mai mult timp disponibil.

Apoi, indiferent de problemele care se discuta in comentariile unui site de informare, totul ajunge intr-un final inevitatibil la conflictul dintre dinamovisti si stelisti. Si desi articolul trateaza un subiect despre imigranti si integrarea Moldovei in UE, in nu-stiu-ce maniera bizara se ajunge in comentarii la injuraturi bazate pe preferintele fotbalistice ale celor ce citesc. Ce are sula cu prefectura? Si sunt multi. Si la unii si la altii. Si, aidoma unei galerii de huligani, este de ajuns sa inceapa doi sa isi care injuraturi, ca mereu se gasesc si alte oi care sa participe cu zambetul pe buze la astfel de intalniri unde colcaie cultura.Si,da! Ati ghicit! Toti fac acest lucru fara sa isi dezvaluie identitatea. Daca varsta acelor persoane este de 13-14 ani atunci m-am linistit. Dar daca acei “olimpici” in ale comentariilor sunt oameni cu copii acasa, atunci avem o problema.

Sunt oameni inainte de a fi fotbalisti. Pentru ca pot!

caritate

Majoritatea dintre voi stiti deja parerea pe care o am despre fotbalisti, despre viata si intelectul lor, dar si despre ocupatia si telul lor in viata. Trecand totusi peste situatiile in care ii vedem patrupezi prin cluburi, cu dureri de cap si stomac prin taxi-uri sau pe geamurile acestora, ori spargand geamuri si usi, exista si acei fotbalisti care au cu totul alt sistem de valori. Acei fotbalisti care apreciaza valorile umane, care inteleg profesionalismul, care duc o viata cumpatata. Pe aceia ii numesc oameni care joaca fotbal. Nu doar fotbalisti.

Printre ei se numara doi oameni care inteleg altfel viata si practica altfel sportul. Cei doi sunt Lucian Goian si George Ogararu. Ambii sunt implicati in campanii de strangere de fonduri pentru unul sau mai multe persoane care au nevoie de ajutor. Si ambii, din punctual meu de vedere, se bucura de prea putina promovare.

Sunt sigur ca motivul pentru care ei au ales sa participe sau sa ajute la strangeri de fonduri pentru un copil sau o asociatie nu are nicio legatura cu promovarea personala. Si sunt sigur ca nici de lumina reflectoarelor nu duc sau nu au dus lipsa. Ei aleg sa ajute. De ce ? Pentru ca pot. Si, poate si mai important, pentru ca vor. Ei sunt asemenea acelor oameni care se apleaca sa ia un gunoi de pe jos si sa il duca la cos. Chiar daca nu este obligatia lor. Ei pur-si-simplu se simt obligati moral si civic. Ei sunt acele persoane care aleg sa faca un bine. Pentru ca pot. Si pentru ca ar putea totusi sa nu o faca, ii stimez cu atat mai mult.

Si pentru ca presa ar trebui sa stimuleze si sa promoveze intens astfel de actiuni, intocmai din acest motiv simt o mare dezamagire ca am terminat o facultate de jurnalism. Si jurnalistii, la randul lor, ar putea alege sa faca un bine. Pentru ca pot! Am urmarit pe Facebook campanile organizate de Lucian Goian si pot sa spun cu bucurie ca, in limita in care timpul i-o permite, a realizat cu mult mai mult decat zeci de fundatii care isi trimit agentii din usa in usa. Si felicit si acei colegi de breasla care au ales sa doneze tricourile pentru un scop nobil.

As vrea sa ma trezesc intr-o dimineata si sa vad la stiri prezentarea unei astfel de campanii. Si nu cum a spart un fotbalist geamul de la intrarea dintr-un bloc sau cum un altul a imprastiat continutul stomacului cu o seara inainte, pe geamul taxi-ului care il aducea din club. Nu vreau sa fiu inteles gresit. Si acei fotbalisti au viata lor si respect acest lucru. Si inteleg foarte bine ca este alegerea lor cum doresc sa isi petreaca tineretea. Doar ca nu as vrea sa vad astfel de … comportamente in cap de lista. De fapt, nu prea as vrea sa le vad deloc.

In concluzie, cred ca tot ce vreau sa fac este sa felicit actiunile celor doi, mai mult decat sa critic lipsa de actiune a altora. Si vreau sa promovez un astfel de comportament. O astfel de implicare. De ce? Pentru ca pot. Si pentru ca aceasta este lumea in care mi-ar placea sa traiesc.

Fii tu insuti schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume

rasarit

Poate cea mai frumoasa idee a lui Gandhi spune “Fii tu insuti schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume”. Cu alte cuvinte, incearca sa te trasformi intai tu in ceea ce doresti ca altii sa se transforme. Toti observam in jurul nostru aspecte care nu ne sunt pe plac, dar de cele mai multe ori alegem sa trecem pe langa ele, sa le lasam asa cum au sunt. A fi pasiv este cel mai periculos lucru pe care il putem facem pentru a adanci somnul ratiunii. Si somnul ratiunii naste monstri. Poate una dintre cele mai profunde si adevarate cugetari. Pe multi dintre acesti monstri ii vedem la televizor, in jurul nostru sau , si mai rau, in fiecare persoana cu care ne intalnim.

Sa invatam ca “Te rog” si “Multumesc” sunt doua cuvinte magice care nu ne costa nimic.

Sa zambim de oricate ori avem ocazia. Vom primi inapoi tot un zambet. Zambetul ne ajuta starea de spirit si ne mentine un aspect tinar.

Sa oferim ajutorul atunci cand putem si atat cat putem. Putin de la fiecare ar insemna foarte mult pentru o singura persoana.

Sa fim toleranti si sa acceptam ca suntem diferiti. In engleza exista o zicala “Let`s agree to disagree!” Sau mot-a-mot “Sa fim de acord ca nu suntem de acord”. In orice discutie si dezbatere amicala, a iti impune punctul de vedere nu este o competitie.

Orice om are rolul lui pe lume si niciun om nu este lipsit de importanta. Oricare dintre noi are ceva de invatat chiar si de la omul de pe cea mai joasa treapta sociala.

Sa invatam sa ascultam inainte de a invata sa vorbim. Sunt foarte multi care au nevoie sa fie ascultati si foarte putini cei carora le place sa vorbeasca in public. Nimeni nu se dezvolta personal vorbind, mai mult decat o face ascultand.

Sa incepem a ne pregati viitorul prin educatia pe care o oferim copiilor nostri.

Sa respectam si sa cerem sa fim respectati. Prin actiunile noastre.

Sa ne stim drepturile dar si obligatiile si sa aplicam acest principiu si la locul de munca. “La servici” nu este acel loc de unde plecam seara si unde venim dimineata.

Sa ne aplecam dupa o hartie si sa o ducem la cos, chiar daca nu este responsabilitatea noastra.Si sa aplicam acelasi principiu oriunde vedem o neregula.

Sa ne concentram mai mult pe ceea ce avem noi in viata noastra, decat sa ne consumam energia cu toate celelalte pe care vecinul le are in plus fata de noi.

Sa intindem o mana celui care a cazut, chiar daca nu il cunoastem. Pentru ca doar asa putem avea speranta ca si noua ne va intinde o mana cineva care nu ne cunoaste.

Toate sunt fara costuri materiale si fara un efort foarte mare.

De ce isi cere presedintele Romaniei scuze pentru actiunile fratelui sau?

basescu

Pentru ca ma critica prietenii ca am ce am cu presedintele, iata ca acest articol nu va fi in totalitate impotriva acestuia. Ci doar partial. Nu pot sa trec netaxat faptul ca presedintele Traian Basescu le cere scuze romanilor pentru arestarea fratelui sau.

Sincer, consider ca poate sa isi ceara scuze pentru o multime de alte lucruri, dar pentru acesta NU. In primul rand, pentru ca fratii biologici nu ti-i alegi. Cu ei te nasti si cu ei poti alege sa mergi pe acelasi drum. Sau nu.  Si in al doilea rand pentru simplul fapt ca isi cere scuze. Eu accept scuzele si faptul ca o persoana isi cere scuze doar cand acea persoana este vinovata de ceva anume. Iar, in situatia data, nu vad motivul pentru care presedintele alege sa isi ceara scuze. Decat daca…

Mesajul subliminal este ca si domnia sa este vinovata. De ceva.De orice, in aceasta incurcatura. Si primul lucru pentru care ar trebui sa cearca scuze romanilor este ca nu si-a cerut scuze prima oara cand fratele domnului Traian Basescu a fost asociat initial cu Bercea Mondialul. Pentru asta nu numai ca as accepta niste scuze, ba chiar le-as lauda. Dar timpul acelor scuze a trecut.

In alta ordine de idei, imi este greu sa accept niste scuze si sa le percep ca fiind sincere, si nu o actiune de marketing, prin prisma asocierii domnului Traian Basescu cu alti onorabili domni ai etniei rrome, in trecutul apropiat. Desi se spune ca “de morti numai de bine” nu pot sa uit, si nu vreau, cum presedintele Romaniei a intervenit pentru fostul rege al rromilor, Cioaba. Si cum nici atunci nu si-a cerut scuze ca nu poate sa o faca pentru fiecare roman in parte. Cum nu poate sa trimita cate un doctor la capataiul fiecarui bolnav din tara, ce sa mai zicem din strainatate. Si cum nu si-a cerut scuze nici pentru ca nu a putut sa ajunga la inmormantarea unor somitati, a unor regizori sau, de ce nu, a unor oameni de rand, asa cum a ajuns la priveghiul fostului rege al rromilor.

Deci? La ce bun acum aceste scuze? Ce beneficiu enorm primeste romanul de pe urma lor? Si, cel putin in sfera mea de cunoscuti, cine Dumnezeu s-a asteptat la scuze din partea presedintelui? Daca domnia sa a ales sa faca asta, atunci cred ca toti ar trebui sa ne cerem scuze. Pentru seceta si viituri, pentru ca unii si-au pierdut parul, pentru ca sunt foarte multi caini fara stapan, pentru ca Marea Unire nu s-a facut mai devreme, pentru ca am pierdut razboaie si pentru ca le-am purtat. Si pentru multe alte lucruri pentru care niciunul dintre noi nu a fost responsabil.

Si ca sa raspund la intrebarea din titlu, daca nu am facut-o deja, pentru ca asa ar fi trebuit sa procedeze intr-o astfel de situatie. Nu am frate si nu cunosc cu exactitate legatura care se face intre frati. Dar nici nu pot sa imi imaginez ca un frate nu isi cunoaste fratele, sau cand acesta minte,are probleme ori cand este trist? Aceste lucruri ajungi sa le cunosti dupa cativa ani alaturi de un om. Dar dupa o viata de om petrecuta impreuna? Deja ajungi sa le simti.

Sfaturi practice pentru cei care vor sa viziteze Disneyland Paris

disney

Voi incepe prin a va spune, cu toata sinceritatea, ca doua stele la un hotel din Disney Paris sunt cu mult peste 3 stele la noi sau in Bulgaria ,desi poate nu este cea mai fericita comparatie.Asta pentru cei care stau pe ganduri daca sa aleaga intre un hotel mai slab cotat sau unul de trei stele. Pornind de la premisa ca nu aveam decat trei nopti de petrecut acolo, chiar daca era implicat si copilul, nu aveam ce conditii proaste sa gasesc. Si am avut dreptate.

M-am cazat la Hotel Santa Fe, hotel aflat in imediata vecinatate a parcului de distractii. Camere mari si curate, mic dejun inclus si o servire fara cusur. Luati-va gandul de la mersul pe jos pina in parc pentru ca exista autocare ce fac traseul la de la fiecare hotel catre parc. Si asta la fiecare 10-15 minute. Asta poate si pentru ca hotelul se considera a fi situat in Parcul Disney. Pentru cei care doresc sa afle informatii despre cazare la un hotel bun din Disneyland, o pot face la o adresa de mail dlp.sfe.conciergerie@disney.com.

Pentru cei care au de gand sa viziteze Disneyland, daca limba franceza sau engleza nu va pun probleme si daca aveti un card de credit cu care sa faceti plata serviciilor in avans, puteti sa eliminati din ecuatie agentia de turism. Eu am mers pe cont propriu si ma declar extrem de multumit de cei aproape 500 de euro economisiti. Tinand cont ca am platit pentru luna iunie (spre sfarsit) pentru cazare 3 nopti, intrare pentru 4 zile in parc si shuttle de la Beauvais la Disney, plus zbor cu Blue Air, nici 1250 de euro, pot sa spun ca am facut alegerea corecta. In conditiile in care cea mai ieftina varianta prin agentie se ducea dincolo de 1600 de euro pentru perioada respectiva.

Atentie mare insa la doua aspecte, mai ales cei care vor sa mearga cu copilul. Desi este o destinatie special conceputa pentru copii, nu au un doctor la hotel. Daca doar la micul dejun vorbim de circa 1000 de persoane/ora, imi pot imagina ca exista cel putin 1000 de copii in tot resortul. Ceea ce ma face sa cred ca un doctor ar putea fi un aspect nu numai rentabil, dar poate chiar obligatoriu. Daca aveti o problema, asa cum am avut eu, s-ar putea sa va cam dea tot concediul peste cap. Cu tot cu asigurarea medicala din tara. Orice problema ati avea, puteti apela serviciul de urgenta. Nu pot spune insa cu ce eficienta, rapiditate sau costuri. Dar vorbim totusi de Franta. Indiferent de cum alegeti sa plecati, cu sau fara agentie, aceasta problema trebuie sa v-o rezolvati singuri. Luati inca din tara medicamentele necesare pentru voma, temperatura sau pentru alte probleme pe care considerati ca le-ati putea intampina.

Si partea a doua care trebuie sa o aveti in vedere o constituie TRANSPORTUL de la hotel la aeroport. Daca aveti zbor de pe Charles de Gaulle, trebuie sa fiti foarte atenti sa nu ratati terminalul, poarta si implicit zborul. Luati-va timp suficient pentru a evita orice neplaceri si disconfort. Iar daca alegeti Blue Air, in mod automat veti folosi aeroportul din Beauvais, pentru ca linia respectiva nu are contract cu CDG. Si, pentru ca nu am gasit nicaieri informatii referitoare la legatura Beauvais-Disney si retur, va impartasesc din proprie experienta. Drumul de la Beauvais la Paris dureaza cca o ora, daca aveti noroc de un sofer care sa nu doarma in autocar si daca nu dati de ambuteiaje. Drumul, per-total, dureaza circa doua ore si jumatate intrucat orice shuttle trece si pe la Charles de Gaulle pentru a optimiza transportul. De la Beauvais la Disney nu va intereseaza prea tare, intrucat nu sunteti presati de timp. La intoarcere insa, pentru ca vorbim de check-in deadline, rezervati-va cat de mult timp puteti si aveti in vedere un lucru foarte important: este posibil ca shuttle-ul sa faca o oprire, asa cum a fost in cazul nostru, de O ORA, pentru a ridica si alti pasageri. Si atunci cu siguranta veti rata avionul, daca nu cumva v-ati rezervat cel putin doua ore de timp-tampon. Indiferent de situatie, clarificati acest aspect cu reprezentantii hotelului sau a liniei de transport. Shuttle-ul de Beauvais are doua plecari pe zi pe cand cel de Charles de Gaule are cred ca aproape zece. Pentru a nu rata zborul, puteti lua un shuttle catre CDG pentru ca apoi sa faceti conexiune cu un alt shuttle de la CDG la Beauvais.

Si ca sa nu fiti prea dezamagiti, trebuie sa stiti ca aeroportul din Beauvais este ca o gara ceva mai mare iar primul lucru care te loveste cand intri in terminal este mirosul de balega.Wow! Cel putin in cazul nostru, acesta a fost mirosul care ne-a intampinat. La intoarcere, Otopeniul mi se parea deja San Fracisco.

La Disney muncesc numai persoanele de culoare. Si o fac extraordinar de bine. In primul rand, toti afiseaza un zambet extraordinar de sincer atunci cand vorbesc cu un client. Spre deosebire de omologul roman care iti arunca printre dinti un “Va pot ajuta cu ceva?” in timp ce iti pomeneste totii mortii din cauza faptului ca l-ai deranjat. Si sa nu ii aud pe cei care vor spune ca nu e adevarat, pentru ca este exact asa. Romanul nu are responsabilitatea jobului si punct. Si pe langa faptul ca zambesc, francezii mi s-au parut extrem de profesionisti si rigurosi. Adica, in ciuda faptului ca pierdeam avionul si soferul a confirmat ca suntem la limita in a ajunge la timp, nu a vrut sa plece mai devreme de 17:15. Dar nici mai tarziu. Atunci cand s-a facut termenul s-a urcat in autocar si am plecat. Dar, cu toate acestea, a inteles se pare ca avem o urgenta si a mers cu zece kilometri peste limita legala. Si am ajuns la timp.

Una peste alta, daca va pregatiti a-la-carte sejurul, nu aveti ce sa patiti. Am ales sa va impartasesc si voua aceste informatii atat pentru ca nu am gasit suficiente pe internet despre subiect, cat si pentru a nu repete greselile facute de minte. Cat despre parcul propriu-zis, nu cred ca este cazul sa dezvolt subiectul.

Watch your head!

movie

Pentru a stabili din capul locului trebuie sa se stie ca sunt un devorator de filme,de orice fel. Fiecarui film ii acord zece minute sa ma captiveze. Daca nu a reusit in primele zece minute, probabilitatea sa imi placa este mica. Motiv pentru care ma uit la altul, daca se poate.

Si dintre toate filmele, sunt pentru productiile hollywoodiene sau pentru cele autohtone. Nu ma dau in vant dupa fracezi,suedezi,rusi sau indieni. Pur si simplu creierul meu refuza sa asocieze un film cu o alta limba decat engleza-americana. Pentru a fi clar, nu ma intereseaza din ce tara provine productia, ci doar ce limba se vorbeste.

Acestea fiind spuse trecem la doua faze complet idioate din filmele “americane” si ambele au in rolul principal Politia. Prima care imi produce o senzatie extrem de anormala este atunci cand tocmai ce au arestat un suspect si il conduc pe locul din spate al masinii de politie. Felul in care protejeaza ei infractorul, cum ii pun mana parinteste pe cap pentru a nu se lovi de pragul masinii si cum rostesc acel “Watch your head!”, pentru mine este prea mult. Adica…ala tocmai ce a omorat un om si pe tine te mai preocupa daca se loveste la cap? Au oare target sa ii duca la sectie cat mai multumiti posibil? Sau a uitat infractorul, dintr-o data, sa mai intre in masina? WTF?

Si a doua faza pe care o regasim in fiecare film de la Hollywood se petrece cu putin timp inainte de cea prezentata anterior. Atunci cand ofiterul alearga infractorul circa un sfert din film si , dupa ce il prinde, ii citeste drepturile. Si incepe cu “Ai dreptul sa nu spui nimic!”. Imi imaginez varianta romeasca a acestei urmariri si cum i s-ar citi drepturile. La noi ar incepe politistul cu “De ce mortii ma-tii ai fugit ma? Huh?” Si jap-jap. Si cred in mod sincer ca varianta romaneasca ar fi mai eficienta. Mai are importanta ca ii citeste niste drepturi, care traduse altfel ar suna la modul “Prietene, in acest moment, dupa cat te-am alergat…s-au cam dus dracu drepturile tale. Si daca nu ma filmau astia iti dadeam si cateva capace!”. Deci, care mai este rostul acelui “ai dreptul la….nimic”?

Mai in gluma, mai in serios, aici este diferenta mare intre felul in care sunt educati americanii si felul in care suntem educati noi. Practic, in majoritatea filmelor americane, politistii nu comit abuzuri si sunt al dracu de atletici. Si daca se gaseste unul care sa incerce ceva necurat, imediat il toarna partenerul. Dar nu inainte sa incerce sa il aduca pe calea dreapta. Singurul defect, poate chiar stereotip, este ca sunt mari amatori de gogosi.

Cultura populara este eficienta…insa din pacate doar in SUA.

“Vai, dar ce ati slabit!?! Ma scuzati ca va intreb, dar ….sunteti bolnav?!?!”

slabit dieta

Noi oamenii, suntem ciudati rau atunci cand vine vorba de schimbari. Ne uitam ciudat la un om daca a slabit, daca si-a schimbat freza, daca a capatat un accent sau daca si-a schimbat comportamentul sau stilul de viata, per ansamblu.

Cei care au slabit 15-20 de kilograme intr-un an cunosc foarte bine acele intrebari de la cunoscutii de ocazie, legat de o eventuala problema de sanatate: “Vai, dar ce ati slabit!?! Ma scuzati ca va intreb, dar ….sunteti bolnav?!?!” Si chestia asta se repeta zilnic, pina apuca sa te vada toti macar o data. La un moment-dat, dupa atatea explicatii repetitive, aproape de rutina, te saturi si ii spui uneia ca da. Ca esti bolnav in faza terminala si ca s-a dus pulii viata ta. Si apoi o intrebi “Dar dumneavoastra cum o mai duceti?” Ea, saracuta, in infinita ei mila si incercare de a face un dialog de complezenta, va fi bulversata. Nu pentru ca mori, ci pentru ca nu se astepta sa ii raspunzi in asa hal. Pai atunci de ce mai pui intrebarea daca tot esti mirata dupa ce iti spun ca “da”?

Barbatii, in schimb, ei nu intreaba. Se uita un pic stramb, isi inchipuie ca esti bolnav, ca nu ti se mai scoala, ca ai insomnii…si incep o conversatie normala, la subiect. Asa suntem noi. Ne intereseaza cand un om este bolnav, dar nu atat de mult, se pare, incat sa il  intrebam de viata personala si eventual cat mai are de trait. A slabit? Fuck-it, am si eu problemele mele. Arata cadaveric? Fuck-it. Fumeaza ca bou` si se culca tarziu. Ii trece. Noi tratam superficial problemele. Pina atunci cand ni se intampla noua.

A doua modificare ce sare in ochi este freza. Atunci cand alegi sa iti schimbi freza parca te plimbi cu pantalonii rupti-in-cur, pe centru. Si stiti ca este acea faza in care freza trece de pe o parte pe alta si are o perioada in care arata ca dracu. Pina incepe podoaba capilara sa ia o pozitie naturala. Ei bine, pina atunci parca nu te simti tu confortabil si parca nu prea ai vrea sa intalnesti pe cineva anume in primele zile. Si exact cum pantalonii se rup cand sa intri pe usa la o petrecere, asa iti apar si acele persoane in fata. Si constata evidentul : “Vai, ti-ai schimbat freza!!!” Zici ca auzi creta cu un zgariat ascutit cum aluneca pe tabla. Te doare mintea. Si intrebarile idioate continua: De ce? Ce te-a apucat? Ti-a placut tie asta? Te-ai dus la stilist? Vrei sa iti recomand eu unul bun?  Intelegeti acum ideea si de ce un om poate sa se tunda periuta dupa ce se intalneste cu o astfel de persoana?

Si mai este un tip de persoana, extrem de interesanta. Cea care, in ciuda faptului ca ai slabit si ti-ai schimbat si coafura si care te-a vazut ultima data acum 6 luni, intelege ceva dar nu prea se prinde ce intelege. Si nici nu te intalnesti bine cu ea (da, este o femeie!) si face o constatare de-ti bubuie creierii proaspat frezati: “Te-ai mai ingrasat fata de ultima data cand te-am vazut. In rest, esti la fel.” PE BUNE?! Dupa 10 kile date jos si freza schimbata radical, tu imi spui ca m-am ingrasat si ca arat la fel?

Asadar, schimbarile, pe langa faptul ca sunt dificile pentru oricine le incearca, sunt si provocatoare prin prisma…binevoitorilor pe care ii intalnesti la tot pasul.  Mai ales atunci cand vrei sa slabesti. Nu este de ajuns ca timp de 6 luni te vor intreba toti daca esti bolnav, daca esti pe moarte, daca ai patit ceva…dar sa vezi ca, exact precum un murphism, atunci cand toata lumea s-a obisnuit cu noua ta greutate si noul tau look, atunci incepi sa iei in greutate si iti vine sa te tunzi periuta.

Stiti momentul acela in care tocmai va dati seama ca ati comis-o pe Facebook?

facebook

Facebook este misto pentru ca poti sa iti vezi cunoscutii in fiecare zi, astfel incat dupa ce te vezi cu ei sase luni mai tarziu ai impresia ca parca nu au trecut nici doua zile. In rest este praf. Un atentat la siguranta si intimitatea personala. Si eu mai postez cate o idiotenie de imi sta minte-a-n loc, dar rar. Pina la urma, in afara acelor persoane care ma bombardeaza cu solicitari si invitatii la jocuri, imi plac toate postarile.

Dar nu pot sa nu ma intreb ce au femeile cu caii? Vad din ce in ce mai multe doamne, domnisoare, gagici, dudui, care se pozeaza langa sau cu cate un cal. Care este logica? Eu, sincer, nu o inteleg. Ce vreti sa ne transmiteti? Ca va place…. calul….calaria…..sau…….sau doar sa va trageti in poza? Care este scopul de a face o poza cu un cal, atata timp cat acel cal nu este “Black Beauty”? Basca este o gloaba de prin gospodarie, care abia isi mai taraste copitele prin curte. De ce sa nu faci o poza cu o furnica sau o gaina? Logica este aceeasi. Sau opreste o caruta care trece prin centrul orasului si fa o poza cu calul si stapanul. P-asta jur ca o s-o inteleg. Ok,am inteles!!! Va place animalul si cu asta-basta dar, chiar si asa, o poza pe luna este suficient.

Mai este o varianta de gagica, cea care posteaza maxime, ganduri,penseuri sau poze siropoase. Desi ea este singura-cuc sau are o iubire neimpartasita ori relatii neintelese de nimeni, ea continua sa posteze despre cum trebuie traita viata si cum trebuie experimentata iubirea? What the fuck? Te-ai tampit? Tocmai tu te-ai gasit sa explici cum sta cu amorul? Plus ca maximele astea le-am mai citit de cinci ori iar poza pe care ai pus-o e viral de doua saptamani. Iesi din casa, mergi in club, pleaca la mare si lasa facebookul. Cartile citeste-le pentru tine. Iar daca dintr-o ditamai cartea ti-a ramas in minte doar un citat, pai atunci ai o problema. Si nu neaparat faptul ca citatul dat de tine se afla chiar pe pagina a doua… Te-ai prins?

Si mai este o varianta de feisbucaritza. Cea care posteaza selfie-uri  sau statusuri cu ea, cate trei-patru pe zi, din fiecare lucru insignificant pe care il face. Eu la shopping, eu cu Bibi la film, eu dormind, eu mergand pe strada….si lista continua. Dar pozeaza-te draga la coada la lapte sau cantand in corul bisericii. That`s a selfie. Dar vina nu este ai ei. Vina este a celor care o urmaresc si care o incurajeaza sa continue astfel de postari. Este exact ca un tampit, sus pe bloc, care ameninta ca se arunca. Si tocmai atunci se gasesc doi de jos sa-l linsiteasca:“Sa moara ma-taaaaa!…..n-ai tupeu!!!”

Injuraturile si titlurile senzationale au succes la public

scrisoare

Citeam pe Facebook materialele preferate de prieteni si am inteles un lucru: chiar daca nu ne place sa o aratam, suntem atrasi de titlurile senzationale si de articolele usor obscene sau presarate cu un limbaj cat mai colorat. Mi-am dat seama ca nu apreciem neaparat mesajul, cat limbajul in care este expusa o idee, indiferent cat de idioata poate fi aceasta.

Si nici eu nu fac nota discordanta, se pare. M-am trezit citind un material legat de cum NU i-ar trage-o un tip Elenei Udrea. Pe langa faptul ca l-am citit integral, chiar m-a amuzat, desi ideea era una din care nu am castigat absolut nicio informatie,notiune sau cu vreo valoare jurnalistica. Scris frumos si cu logica, dar totusi zero informatie. Se pare ca asta vrem, asta cautam. Orice iese din cotidian sau ne face sa ne mai descretim fruntile. Ce m-a dezamagit insa este limbajul folosit.

Sunt pentru libertatea de exprimare insa sunt de parere ca trebuie sa existe o anumita ingradire, cel putin morala, si pe care ar trebui sa si-o impuna fiecare dintre noi. Adica sunt liber sa transmit orice informatie, atata timp cat nu denigrez, nu folosesc afirmatii defaimatoare sau nu fac acuzatii nefondate. Practic tot ce putem face este sa emitem judecati de valoare. Si acelea insa sunt usor vinovate. In tot ceea ce scrie fiecare, chiar si eu uneori, nu facem decat sa ne transformam in niste babe de sant, cu samanta in stanga si evantaiul frumos brodat in dreapta.

Nu sunt pentru folosirea cuvintelor sau a formularilor bombastice in titlu, gen “senzational”, “incredibil” sau “ramai prost daca nu dai click”. Am facut-o intr-o singura situatie si doar ca experiment. Experiment care mi-a confirmat cele spuse mai sus si care mi-a aratat ca orice titlu care contine cuvintele enuntate anterior nu merita citit. Goana dupa vizitatori tampeste internautii si transforma bloggerii in niste “diaconesti”. Nu exista o reteta a unui blog de succes, oricat s-ar chinui oricine sa va convinga. Exista consecventa si seriozitate, iar rezultatele vor aparea. Probabil mai tarziu decat la un site care se bazeaza pe virale si like-uri, dar vor aparea. Si atunci cand o vor face publicul acelui site va fi consituit din unul pe masura a ceea ce a fost scris de-a lungul timpului.

Nu doresc sa conving pe nimeni si nici nu incerc sa imi explic mie ceva. Este pur si simplu o constatare a preferintelor noastre. Atunci cand vom mai auzi ca media ne serveste “paine si circ” pentru ca asta doreste publicul, sa fim mai toleranti in a injura presa. Pentru ca este posibil sa aiba partial dreptate.

Nunta s-a transformat intr-o fita si artistii in fotbalisti de lux

nunta

Mai oameni buni, ce au tinerii insuratei de sunt croiti sa ia la nunta artisti sau lautari de la 3000 de euro in sus? Ce s-a intamplat cu formatiile acelea care solicitau sume decente si care prestau peste suma solicitata? Ce s-a intamplat si cu tanarul pentru care nunta reprezenta un inceput in viata si o oportunitate de a pune un ban de-o parte?

Cred ca nunta s-a transformat intr-o fita si artistii in fotbalisti de lux. Inteleg motivul pentru care un fotbalist se vinde scump. Cariera lui se termina in jurul varstei de 30 de ani. Dar un artist? Artistul are toata viata sa cante. Indiferent de nume, de cota de piata, de aparitii TV, exista o anumita decenta peste care nu ar fi normal sa treaca. Dar cum in capitalism orice pret este reglat de piata, faptul ca ei cer sume atat de mari imi arata ca exista cerere. Si destul de mare, se pare.

In conditiile in care inca se fac nunti la cort, in zona rurala, cu lautari de 1000 de lei, avem adevarate show-uri, mai ceva ca de zilele orasului, in zona urbana. Nu am o problema cu o anumita etnie care arunca cu bani pe Bibi Printesa de Aur sau pe artisti cu titulaturi de mezeluri. De fapt am, dar asta va intra intr-o alta discutie. Am o problema cu acei tineri modesti, care se chinuie sa incropeasca o nunta, dar care nu iau in calcul variantele ieftine dintre artisti, daca nu chiar un DJ. Stiu ce se spune: ca nunta fara lautari e ca mancarea fara sare. Dar daca nu iti mai raman bani si de carne, nu stiu ce mancare mai poate iesi.

Fratilor, inainte sa aruncati banii pe formatii scumpe, ganditi-va daca acei bani VOI ii castigati cu lejeritate, sau trebuie sa munciti cateva luni bune. Si lasati gura lumii sau fitele. Obiectivul vostru este sa intemeiati o familie nu sa faceti un concert. Pentru cei care aleg si cate un magician, sau cine mai stie ce grozavenie pe care sa o puna in scena, ganditi-va ca oamenii nu vin la un spectacol. Vin, in primul rand, sa va vada pe voi.