Previziune incredibila pentru economia Romaniei

0FU5nurhv0FOsQ7_EAWLA4YWY3orK_6Rz8SiuzaNc3c

Citesc, abia acum, la sfarsitul lui martie, un articol datat 16 februarie. Articolul vorbeste despre statele din Europa pentru care se preconizeaza cea mai mare crestere economica in 2016. Si articolul in sine face referire la o prognoza oferita de Comisia Europeana la inceputul anului. Surpriza mare este, nu decalajul dintre momentele prezentate, ci faptul ca Romania ocupa pozitia a doua din acest top. Este de bine. Teoretic.

Ma uitam contrariat la ce asteptari exista pentru Europa si nu imi venea sa cred ca dupa Irlanda, cu o crestere previzionata de 4.5%, se afla Romania cu 4.2%. Am zis ca nu vad bine. Am zis ca situl respectiv este vreun blog de caterinca. Dar este pe bune. Articolul poate fi gasit aici.

sursa foto: weforum.org – Romania are o crestere economica estimata pentru 2016 de 4.2% – Este in primele doua!

Dupa ce am citit articolul, am vazut graficul de mai sus si mi-am adus aminte si stirea in care se spunea ca in Romania sunt cei mai fericiti copii, pentru o clipa am dat drumul la TV, dupa care m-am uitat pe geam si in cont. La ce tot citesc despre Romania ma asteptam ca economia sa duduie, sa ne roage angajatorii cu joburi, sa inchidem si noi vreo puscarie pe motiv ca nu mai avem „musterii”.

Sunt mai conspirationist din fire si imi place si marketingul. Iar imaginea asta fortata pe care tot incearca cineva sa o zugraveasca despre Romania imi miroase a….promovare. Sau om fi intrat si noi in cercuri mai…inalte? Dar mai vad pe diverse bloguri din afara prezentari ale tarii nostre care sunt, culmea, de bine. Bine rau. Adica, nu cred ca am vazut vreun roman mai followed pe Facebook sau Twitter care sa promoveze Romania.

Una peste alta, este clar ca prefer sa se vorbeasca despre tara noastra in acest mod, decat sa ne arate cersetorii din Europa. Cert este ca sosirea lui Iohannis la Cotroceni coincide cu o noua imagine a tarii, desi nu cred ca are vreo treaba cu aceste demersuri. Din cate vad nu prea pare sa aiba vreo treaba cu nimic. Adica o mai arde pe cate o conferinta, mai baga o postare, se mai plimba…. si cam atat. Am vrut rege? Avem rege.

PS: Retineti un aspect: daca totusi vom avea aceasta crestere economica si chiar vom fi in primele trei locuri din Europa….oare nu e cazul sa mai bagam cativa la puscarie ?:)) Dar cum se face ca nicio masura pozitiva nu se resimte in randul oamenilor? A scazut pretul carburantului, nu am resimtit vreun soc asa cum simteam cand pretul crestea. Atunci scumpiri in lant, acum ieftiniri in lant. Lipsa. Cam asa si cu economic growth.

 

Ne-am dat cu vestul, ne-am dat cu americanii, important este sa nu facem un romanism si sa ne p…m dincotro bate crivatul

bomba atentat

Am avut recent, total intamplator, doua trairi diferit. Am prins, total intamplator, un discurs al presedintelui rus, discurs in care acuza America de ridicarea unui zid virtual intre Rusia si Europa de Vest. Si nu pot spune ca, din perspectiva nationalistului rus, nu i-as da dreptate. Apoi, la interval de cateva minute, am ajuns, zapand pe Facebook, la probabil cel mai…(inca mai caut cuvantul potrivit, cert este ca articolul respectiv mi-a reconfirmat perspectiva)…editorial pe care l-am citit in ultima vreme. Va invit sa aveti rabdarea sa vizualizati cele 12 minute ale presedintelui Putin cat si deschiderea de a intelege editorialul domnului Baconschi.

Dupa ce am savurat ambele materiale ma gandeam, asa, de unul singur, la comunism, la acest razboi rece economic si unde duce acest drum. Ma gandeam la comunism si la apropierea Romaniei de SUA (mai corect ar fi a SUA fata de Romania), la extinderea granitei UE/NATO pana la Prut si la faptul ca inca mai aud ca Ceausescu a facut multe lucruri bune.

Nu spun ca nu a facut. Trec mereu pe langa ele si ma minunez ca inca mai rezista poduri, cladiri si mentalitati cladite cu zeci de ani inainte de executia din decembrie. Dar incerc sa le reamintesc tuturor acelora ce sustin acest lucru. Uneori incerc sa imi reamintesc mie insumi, care a fost pretul. Si, oricate lucruri bune ar fi construit, nu pot sa nu ma gandesc la un ceas stricat ce arata ora potrivita de doua ori pe zi. Timpul trece, ceasul este blocat mereu la aceeasi ora. Si cand ora il prinde din urma, timpul este cel potrivit. Dar pentru putin timp. Cam asa au fost si lucrurile bune facute de regimul comunist. Spun „regimul comunist” si nu „Ceausescu” intrucat mi se pare nedrept sa ii aloc unui singur om mierea si fierea. Cam asa a aratat comunismul. Pentru cei care treceau pe langa ceasul stricat la ora potrivita, lucrurile pareau normale. Totul parea facut la timp. Pentru ceilalti, ei bine, nu prea mai era timp.

Si gandul m-a dus iarasi la faptul ca Putin a avut un discurs extrem de coerent, de logic si de acuzator. Pe scurt, daca nu ati avut rabdare sa urmariti, intreba „audienta” de ce lumea acuza Rusia pentru lucruri pe care inclusiv America le-a facut sau inca la mai face la un nivel mult mai mare. Vezi Crimeea, Ucraina sau interventia din Siria. Din tot discursul, finalul mi-a deschis o perspectiva la care nu ma gandisem: cu toate sanctiunile economice impuse unui stat, daca nu il pui in genunchi, nu faci decat sa il ajuti sa devina mai puternic. Cu toate sanctiunile impuse Rusiei, economia rusa a scazut cu doar 25%, conform spuselor lui Putin. Si, cu toate sanctiunile impuse Rusiei, Rusia va trebui sa isi creeze o piata solida, in care sa foloseasca eficient resursele. Si daca export nema, import nema, bani la popor nema, posibil sa vedem o suplimentare a bugetului armatei. Ca doar n-o sa stai pe mormanul de bani ori resurse fara sa faci nimic, nu?

Cert este ca toata aceasta situatie imi pare drept o incoltire a Rusiei, o incoltire in care partenerul strategic, China, nu se aude. Si nici scutul antiracheta din Romania sau Polonia nu ajuta la o normalizare a situatiei. Dar parca nici fara el nu m-as vedea. In concluzie, lucrurile sunt simple: ne-am dat cu vestul, ne-am dat cu americanii, important este sa nu facem un romanism si sa ne p…m dincotro bate crivatul. Pentru ca discursul lui Putin are o pilda cu ursul din taigaua siberiana…

Conform Constitutiei nu prea este posibil sa primim refugiatii din Siria:”Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine.”

rp_61709297.jpg

Ma uitam zilele trecute peste Constitutie si mi-a sarit in ochi un paragraf din Art.3 – Teritoriul: „(4) Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine.” Sa nu va ganditi ca mi-am facut un obicei din a consulta Constitutia, dar am momente cand mai recitesc unele paragrafe asupra carora am dubii. Si acesta mi-a venit in minte, ce-i drept la destul de mult timp dupa ce au aparut primele stiri cu refugiatii.

Eu inteleg paragraful respectiv si il interpretez destul de simplu. El spune, destul de clar zic eu, ca pe teritoriul tarii nostre nu prea pot fi aduse mase de oameni de alta cetatenie. Vor spune multi ca nu sunt nici stramutate si nici colonizate. Ca sunt gazduite temporar. Dar va intreb pe voi, oameni cu scoala, ce garantie ai ca acele mase de oameni mai pleaca de aici? Cand se transforma din „refugiati” in „colonizatori”? Intr-un an? In doi? In patru? Nu exista un termen anume, nu? Si, daca raman refugiati 40 de ani?

In ceea ce ma priveste, Constitutia nu este respectata atunci cand sunt aduse mase de oameni in Romania si ma surprinde ca nu se leaga nimeni de acest aspect? Sau poate ca s-a legat si nu am vazut eu nicio stire. Sau, aspect care este posibil dar nu probabil, s-ar putea sa ma insel si sa interpretez eronat acest pasaj din Constitutie. Dar cum altul care sa faca referire la o astfel de situatie nu am gasit, ma leg si eu de ceea ce exista.

In concluzie, si aici as vrea opinia unor persoane care au legitimitate juridica sa raspunda, este Constitutionala sau nu „adoptarea” a zeci sau sute de mii de refugiati? Pentru ca unul,doua,patru, noua cazuri de refugiati politici sau de razboi este clar ca nu incalca aceast pasaj, persoanele respective neconstituind mase sau populatii straine. Dar zeci sau sute de mii?

Vom avea razboi atunci cand majoritatea a acceptat ca el a inceput deja

bomba atentat

Nu cred ca se mai poate face un razboi fara acceptul tacit al oamenilor. Fara lipsa lor de reactie. Oamenii ies in strada pentru un atentat la o redactie de satira si se se bat cu pumnii in piept strigand “Je suis Charlie!” dar totusi nu au reactie atunci cand observa ca sunt asezate pe tabla de razboi. Stau ca oile si se uita cum isi ascute ciobanul cutitele unul de celalalt. Si rumega in continuare uitandu-se cu ochii beliti la cele doua instrumente. Le-au vazut de atatea ori dar inca nu inteleg ce are de gand sa faca ciobanul cu ele.

Nu sunt Maruta si nu ma voi lamenta pe tema ca nu avem viitori razboinici sau ca nu avem tineri gata sa se sacrifice pentru bunastarea invitatilor lui din emisiune. Sunt un simplu tinar, pina in 35 de ani, care constata cu stupoare, abia acum, ca Romania i-a pregatit, fara sa vrea sau cu buna-stiinta, pe cei din linia intai. Si ii tot pregateste de cateva generatii. Ceea ce numeam incompetenta a Ministerului Educatiei sau experimente cu tineri care au picat BAC-ul in corpore, incep sa o percep drept actiune. O actiunea de a pregati, cel putin din punct de vedere al profilului, viitori soldati. Si nu neaparat de profesie. Ci doar oameni care traiesc de azi pe maine, care aparent nu au un viitor, carora societatea pare sa le fi inchis usa in nas si care au fost la momentul respectiv blamati si acuzati de prostie, indolenta sau incultura. Acei oameni, care anul viitor vor implini pina in douazeci si cinci de ani, vor fi perfecti pentru inrolare. Si, de ce nu, pentru linia intai. Si tocmai acei oameni se vor gandi ca poate a pleca la oaste ii da sansa la un viitor pe care pare sa nu il mai detina.

Pe langa acei tineri vor pleca si alt barbati. Vor pleca si oameni fara capatai,brute, animale, obsedati sexuali, maniaci, cu studii superioare, cu bun simt, cu onoare. Vor pleca de tot felul dar cred ca, in mare parte, vor pleca cei belicosi, artagosi, dornici de “scanadal” si care nu se dau la o parte din calea unei batai bune. Pe de alta parte acelasi model de tineri vor veni din taberele adverse. Poate ca vor fi oameni care vor sa se intoarca cu un pumn de aur furat de prin casele inamicului, poate ca vor fi obsedati care se gandesc cat vor viola pe front, poate ca vor fi pedofili care pleaca cu gandul la copiii nostri, poate ca vor fi sadici care nu doresc decat sa omoare cat mai multi. Sau poate ca vor pleca din onoare si datorie pentru tara. Poate!

Partea proasta este ca daca vom avea un razboi vor pleca tinerii pina in 35 de ani. Si altii, mai varstnici, pe langa ei. Si in tot acest context, presupunand ca se adevereste, ne plangem ca natalitatea a fost scazuta si ca nu avem cu ce plati pensiile in 2025-2030. Fara acesti tineri, care atunci vor avea 35-40 de ani, oare ne va fi mai usor? Oare problema pensiilor “decreteilor” nu mai este o problema, doar ca de aceasta data mai mare? Dar aceasta este cea mai mica problema a mea.

Ironia este ca razboiul PARE aproape. Mai ramane doar ca noi sa acceptam ca el este pe care sa inceapa pentru ca marile puteri sa purceada conform planului. Nu sunt nici anti-rus, nici anti-american. Si nici vreun pro-Nato sau UE. Sunt, pur si simplu, un om care ar vrea sa traiasca in pace. Sunt un om care isi doreste sa vada proteste impotriva razboiului si marsuri pentru pace. Sunt o reincarnare a vreunui hipiot. Sunt orice vreti voi, dar nu sunt pentru razboi.

Incerc sa ignor manipularile prin care ni se arata de ce patriotism putem da dovada. Incerc sa discern si sa inteleg de ce unii sunt atat de infocati sa plece pe front si care explica publicului larg de ce dragostea de tara este cea mai importanta, dar care se vor ascunde in beci atunci cand incepe nebunia.

Nu sunt nici fatalau, nici fricos, dar nici la razboi nu ma duc!

images

Tot aud in ultima perioada cantece de catanie, zvonuri despre razboi, stiri despre inrolarea tinerilor si tot felul de articole despre nationalism si despre datoria sacra de a ne apara nevoile si neamul. Pentru toti cei care se bat cu pumnii in piept ca ei ar merge la razboi sau ca si-ar apara tara cu pretul vietii, va intreb, legitim zic eu, credeti ca nu i-au ajuns Europei doua razboaie mondiale? Nu au ajuns milioanele de vieti pierdute, familii distruse? Nu a fost de ajuns un Holocaust? Si, cel putin pentru moment, ce justificare morala ar avea un roman sa plece intr-un razboi care nu este de aparare?

 

De ce va este dor de un razboi? Doar pentru a demonstra ca sunteti patrioti? Pentru a demonstra ca aveti putere fizica si psihica? Fratilor, voi cei care sunteti inversunati sa luati arma in mana, voi cei care aveti energie din abundenta, puneti mana si strangeti gunoaiele, educati oamenii prin actiunile voastre, protestati impotriva golanilor, a marlanilor, a nesimtitilor. Porniti actiuni de civilizare. Cu forta, daca este cazul. Faceti ceva constructiv, nu distructiv.

 

In urma unui singur conflict in Ucraina, minor dealtfel ,daca facem comparatie cu un razboi mondial, au murit aproape 10.000 de oameni. Tinerii dornici sa se inroleze cred, si accentuez CRED,  ca au un anumit profil belicos sau al unui om care nu se regaseste in viata pe care o are. Si in atare conditii razboiul pare cea mai buna solutie pentru el. Pentru mine este doar o ineptie.

 

Nu sunt nici fatalau, nici fricos, dar nici la razboi nu ma duc. Sunt realist si incerc sa ma formez intr-o lume bazata pe cunoastere, bazata pe solutii non-violente, pe intelegere si prosperitate. Orice alta “solutie” nu poate fi acceptata de neuronii mei. Si de cate sinapse or mai fi active in prezent. Nu voi accepta NICIODATA razboiul ca pe o solutie. O vad similara situatiei in care un om disperat gaseste cea mai buna solutie luandu-si viata.

Cat inseamna un trilion ?

money

Mai tineti minte, cand eram copii, parca aveam acel termen superb de comparative numit catralion. Cand eram copil am crezut ca este o inventie, un termen specific copilariei. La fel cum credeam si despre trilion. Noi muream de foame si ne statea mintea la trilioane si catralioane. Ei bine, ambii termeni sunt cat se poate de corecti si cat se poate de reali.

Pe scurt, un trilion inseamna o mie de miliarde. Avem mie, milion, miliard, trilion si catralion. Daca avem notiuni si pentru sume mai mari, deja sistemul economic inseamna ca a fost gandit prost. Si, da, avem inca vreo cincisprezece alte denumiri de sume mai mari. Partea buna este ca avem unde sa mai urcam.

1.000 = o mie

1.000.000 = un milion

1.000.000.000 = un miliard

1.000.000.000.000 = un trilion

1.000.000.000.000.000 = un catralion (?)

Acum imaginati-va ca BCE ia in calcul “aruncarea” pe piata europeana a 1.000.000.000.000 euro sub forma de obligatiuni, cate 50.000.000.000 euro pe luna. Inseamna cam 20 de zile, asta daca nu m-am incurcat in zerouri. Si asta in conditiile in care Romania a imprumutat aproximativ 20 de miliarde de euro pentru un an.

Inflatie? Deflatie? Pe voi va intereseaza doar urmatorul aspect: daca salariile vor ramane la fel ca in prezent veti avea o problema. Pentru ca se urmareste cresterea inflatiei, pentru ca se urmareste ca oamenii sa retraga economiile din banci si sa cheltuie, pentru ca se urmareste ajutorarea bancilor. Problema este ca, la noi, si daca vor ajunge o parte din acesti bani, s-ar putea sa ne parvina printre ultimii. Si atunci daca deja exista un decalaj de 19 zile intre cel ce i-a primit primul si cel care i-a primit spre final, pai cel din urma nu prea mai are cum sa ii valorifice la fel de bine.

Asa se intampla cand te caci in fanatismul omului (II)

baiatul roman pozat cu steagul romaniei

Citesc acum despre un baiat care s-a pozat cu steagul Romaniei de Ziua Maghiarilor. Nu stiu exact ce zi au avut maghiarii in ziua respectiva, stiu doar ca ziua lor nationala este pe 20 August. Probabil au sarbatorit vreun eveniment cei din Romania. In fine. Cert este ca nu prea stiu cum sa o dau, cum sa o comentez sau cum sa cataloghez actiunea tanarului. Baiatul s-a pozat si aparent nu a facut nimic rau. Dar experienta din trecut a fetitei cu tricolorul ne arata ca astfel de actiuni provoaca!

Aparent nici caricaturile nu fac nimic rau. Radem, glumim dar ne mai si asumam. Sunt de acord cu orice manifestare in limitele normalului. Sunt de acord cu libera exprimare facuta cu responsabilitate. Sunt de acord ca ai voie sa spui si sa faci orice, in masura in care analizezi un pic si vezi ca nu o faci ostentativ si ca nu ai cumva nesansa sa deranjezi vreun cuib de viespi. Ca doar d-asta au murit unii la Revolutie. Si doar d-asta sunt altii cu Certificat de Revolutionar. Sa pot eu scrie acum ce vreau. Ca analizez cu atentie ce aleg sa transmit este „defectul” meu.

Sa revenim la baiat. Dupa aceasta poza, facuta,din punctul meu de vedere, din avantul specific tineretii si din nationalism prost inteles, baiatul a primit amenintari de la diferiti tineri. Si ei la randul lor manati, foarte probabil, de un avant tineresc, de un nationalism exacerbat si de o minte…frageda. Dureros este ca aceasta ura internationalista a existat si se perpetueaza. S-a acutizat si nu va trece.

Pe mine, desi poate ma veti privi drept partizan sau antinationalist, ma lasa rece acest „conflict”. Sunt ROMAN si imi iubesc tara. Si, desi poate nu am motive, ma mandresc cand plec din tara si specific apasat ca sunt din ROMANIA. Dar evit, pe cat posibil, discutiile pe acest subiect. Si categoric as evita sa am orice actiune instigatoare. Si…DA! Baiatul nu a facut ceva rau. Dar in aceast conflict a crescut, a invatat, s-a dezvoltat. Si acei tineri maghiari, ca si el, au crescut in acelasi sistem.

In concluzie, ca sa tragem si o concluzie, cred ca mi-as dori sa vad toleranta intre cele doua natii. In primul rand pe plan politic, in al doilea rand la nivel media. As vrea sa vad o campanie in care se incearca „infratirea” si nu „invrajbirea”. Este usor sa raliezi foarte multi romani unui mars anti. La fel cum si maghiarilor nu cred ca le este dificil. Dar cred ca este extrem de greu, pentru ambele tabele, sa organizeze evenimente menite sa detensioneze aceste relatii.

Ziua in care o idee periculoasa va incolti in mintea noastra: “Comunismul?”

20-de-ani-de-la-prabusirea-urss-fostele-state-sovietice-intre-ue-si-razboi-civil-nostalgic-vladimir-putin_size9

Cu siguranta va veni si acea zi. Pentru ca totul este ciclic, totul ce este nou va deveni vechi cum tot ce a fost vechi odata va deveni nou. Ceva pentru care simteam o repulsie deplina pina de curand, ni se va parea salvarea intr-un timp mai lung sau mai scurt. Ma refer la comunism si la mirajul pe care il va reprezenta acesta in zece-douazeci de ani.

Intotdeauna am mizat pe scenarii imposibile, cu conditia sa existe acele cateva procente care sa ma faca sa cred ca scenariul respectiv poate avea loc. Udrea candidat la Presedintie nu parea un lucru ilogic la un moment-dat, cu atat mai mult cu cat ulterior nici Basescu nu gasea a fi ceva imposibil. La fel cum nici o alianta Ponta-Basescu nu m-ar mira. La fel nu m-ar mira nici o revenire a comunismului.

Dar nu a comunismului anterior anilor `80, ci a unui comunism corcit cu capitalismul, a unor restrictii presarate cu drepturi si cu promisiunea unui trai decent. Oricat de imposibil, daca nu chiar o ineptie de-a dreptul, vi s-ar parea ipoteza acum, nu puteti sa nu fiti de acord cu faptul ca pentru capitalism se prevede un esec total in perioada imediat urmatoare. Sistemul capitalist demonstreaza ca cei bogati se imbogatesc si mai mult, pe cand cei saraci continua sa saraceasca. Capitalismul,atat de blamat de Ceausescu in prelegirile sale, si-a aratat coltii cu varf si-ndesat. Nu sunt un adept al discursurilor lui Ceausescu si nici nu il consider a fi fost vreun vizionar. Spun doar ca orice regim politic are o durata de viata, iar capitalismului cred ca I se apropie ceasul.

Sa luam situatia noastra, a romanilor.Imaginati-va ca va veni o vreme, nu foarte indepartata, cand dupa ce l-am ales pe Ponta sau Iohannis presedinte, vedem ca au trecut din nou cinci ani si Romania, daca nu chiar intreaga Europa se afla in continuare in “criza”. Deja se vor fi facut putin peste zece ani de cand lumea este intr-o stare perpetuua de economie subrezita, de somaj fara margini, de lipsa unei viziuni a colacului salvator. Si abia atunci ne vom da seama TOTI ca aceasta CRIZA este o stare de normalitate, o consecinta sau o etapa a ultimului suflu capitalist.  Si cu cat ne apropiem mai mult de final, cu atat mai probabila va fi dizolvarea Uniunii Europene.

Si nu va trece mult timp pina cand urmatorul candidat va fi un haiduc care va promite “clasei muncitoare” locuri de munca, alungarea bancilor care au supt ani de zile din sangele oamenilor supraindatorati, dar si nationalizarea companiilor care odata au fost monopol de stat. Stiu ca poate parea un scenariu sf, daca va reveni acestea vor fi semnele. Si daca nu va aparea din Romania, va aparea din alt stat in care comunismul a existat. Si oamenii il vor imbratisa.. Culmea, s-ar putea chiar sa il invoce ca pe o solutie atunci cand vor vedea ca primul stat inregistreaza crestere economica si oamenii sunt multumiti ca au scapat de povara creditelor si de frica somajului. Pentru ca la inceput va fi mierea. Si oricat de fantasmagoric vi se poate parea, aveti in vedere faptul ca nici americanii nu au fost de acord cu invadarea Irakului. Cel putin pina atunci cand a sosit atentatul asupra WTC. Si nici americanii nu doresc sa fie monitorizati sau supravegheati, dar totusi chiar ei au “cerut-o” la unison dupa acelasi atentat.

Si pentru cel care spune ca este imposibil, sa se gandeasca doar daca acum avem parte de un capitalism pur sau este si el presarat de elemente comuniste? Daca raspunsul este afirmativ, atunci de ce nu ar fi posibil un sistem comunist presarat cu elemente capitaliste? Vedem cum sistemul economic actual este un sistem gandit gresit, cum productia este necontrolata, cum firmele sunt supraimpozitate, cum statul nu gestioneaza corect fondurile existente. Si salutam in cor cand vedem un model din Singapore unde toti cei care fura de la stat sunt pedepsiti cu moartea, traficantii de droguri de asemenea. Cel putin asa circula un material pe email. Adevarat sau nu, ideea era salutat de majoritatea oamenilor. Fara a ne da seama ca libertatea propriu-zisa este esenta democratiei. Si ca faptul ca statul poate arunca pe oricine in inchisoare sub pretextul furtului sau a subminarii economiei nationale, era caracteristic comunismului.

Va veni momentul cand ne vom intalni cu patronul chinez

PREZICATOR

Din tot ce am citit pina in prezent am tras cateva concluzii: China va domina, in mod cert, economia globala pentru cateva decenii bune, Israel va fi atacat si exista o probabilitate foarte ridicata ca acest conflict sa stea la baza unui nou razboi mondial si SUA se va confrunta cu mari probleme demografice si revolte, mai ales pe fondul colapsului in care intra Mexic.

Faptul ca lumea va fi dominata de China, nu cred ca mai poate surprinde pe nimeni. Totul este fabricat in China. Sau daca nu este China, atunci este Taiwan. Si, exact asa cum spune o reclama, “razbunarea e dulce”. Toate aceste decenii in care cetateanul chinez a muncit ca un rob pe mai-nimic se vor razbuna, in primul rand, pe consumatorul occidental. Pentru mine este usor surprinzator de ce Uniunea Europeana, cel putin in cazul Europei, nu “incearca” sa ia masuri si sa “restranga” macar o idee piata pe care o detine China in prezent. Stiu! Nici Europa nu mai are bani si in atare conditii orice ban este bun. Dar va veni momentul cand ne vom intalni cu patronul chinez. Si acel patron vine dupa ce el sau conationalii lui au fost “obligati” sa trudeasca zeci de ani pentru binele tarii. Si credeti voi ca se va purta cu manusi? Scredeti voi ca va accepta orice sovaiala capitalista vis-à-vis de drepturile angajatului sau orele suplimentare? Eu sunt sigur ca nu.

O alta idee intens vehiculata prin carti recente, dar si prin cele din 1999 sau 2000, este legata de problemele cu care se vor confrunta SUA si Israelul. SUA pe fondul crizei tot mai accentuate din Mexic iar Israelul pe fondul unor atacuri, din Dumnezeu stie care parte: Iran,Egypt,Lybia. Sau poate chiar toate la un loc. Si, asa cum doar in filme vedem, este foarte posibil sa vedem ambele evenimente avand loc in acelasi an. Dupa cum vedem conflictele in care este implicat Israelul au frecventa anuala si am certitudinea, de la an la an, ca nu va trece primavara sau vara fara sa intre sau sa fie “tarati” intr-un nou minirazboi. Problema cea mai mare este ca toata lumea vede aceasta zona a lumii ca reprezentand noul “butoi cu pulbere” si implicit zona de la care va porni un nou razboi mondial. Iar daca vom avea parte de asa ceva, SUA nu va putea sa stea deoparte. Si cu prima ocazie in care Statele intra intr-un razboi multinational s-ar putea sa vedem un val de imigranti din Mexic. Si cum SUA nu doreste sa dea semne de slabiciune, cu putinii oameni ramasi sa apere granita de sud, va face prapad in randul celor care doresc sa intre abuziv in tara. Momentul in care mexicanii vor forta granitele Americii nu este departe. Cu cat situatia lor devine mai disperata si economia se afunda, cu atat americanii ar trebui sa se gandeasca tot mai serios la un zid la granita cu Mexic.

In toate aceste probleme Romania nu este prea des mentionata de niciun profet,politolog sau clarvazator. Fie am disparut de mult de pe harta geopolitica, fie suntem feriti intre Carpati si Dunare. Teoretic, tinand cont ca in timpul celor mai recente declaratii sau ipoteze Romania nu numai ca nu a fost vreo putere dar nici nu a emis pretentii, nici nu ar exista motive serioase ca un cronicar sa faca referire la tara noastra. Singurele referiri ce imi vin acum in minte sunt cele ale bisericii care prezinta tara noastra drept “Gradina Maicii Domnului”. Si Bucuresti noul Ierusalim. Si nu priviti neaparat doar din punct de vedere  religios. Pentru prima parte ganditi-va ca Romania este in esenta o zona ferita de schimbari majore ale climei, ferita de o potentiala mini-era glaciara, protejata in mod natural de uragane si curenti puternici, cu toate zonele de relief,etc… Pentru cea de-a doua parte, ganditi-va ca, pe fondul problemelor pe care le intampina Israelul, Romania s-ar putea sa se confrunte cat de curand cu un exod al evreilor.

Varianta Rusiei cu privire la accidentul aviatic din urma cu cateva zile: SUA si Ucraina sunt implicate

avion

Spuneam in urma cu doua zile ceea ce rusii incearca acum sa confirme  prin Ministrul Apararii: Ucraina si Statele Unite pot fi la fel de „vinovate” de prabusirea avionului Malaysian Airlines. Pe scurt, conform Business Insider citand un oficial rus, avionul MH17 prabusit in Ucraina nu este opera separatistilor rusi.

Principalele argumente ale rusilor sunt legate de faptul ca exact in momentul prabusirii avionului de linie, un satelit al SUA trecea pe deasupra Ucrainei iar in imediata vecinatate a aparatului detinut de Malaysian Airlines, chiar inainte de a se fi prabusit, zbura un SU-25 detinut de armata Ucrainei. Conform ministrului rus, avionul ucrainian de lupta zbura la mai putin de trei mile de avionul prabusit,in timp ce orice satelit pozitionat deasupra ar fi putut facilita lovirea acestuia.

Un lucru este cert: toata lumea arata cu degetul si nimeni nu reuseste sa aduca dovezi. In conditiile in care exista o presupusa filmare cu prabusirea, in contextul in care nu cred ca mai exista om care sa detina un telefon fara camera si tinand cont de numarul impresionant de sateliti detinuti atat de rusi cat si de americani, nimeni nu se grabeste sa scoata la iveala nicio filmare.

Poate este doar o incercare a rusilor de a se apara impotriva acuzatiilor din intreaga lume sau poate este purul adevar. Sa nu uitam ca SUA a pornit si alte razboaie folosinduse de civili deveniti victime colaterale. Pentru cei care doresc sa citeasca varianta integrala o pot face la urmatorul link.