Ce solutii am daca am picat BAC-ul?

carti

Printre cele mai cautate fraze pe google, in topul recent, se pare ca se afla “Ce ma fac daca am picat BAC-ul?” sau “Ce solutii am daca am picat BAC-ul?”. Alaturi de “Am picat BAC-ul, cazare Costinesti”. Evident ultima a fost o aroganta. Desi…. In fine! Am bagat aceste fraze tocmai pentru a aparea in google si ,poate, doar-doar o citi si unul proaspat picat.

Daca ai intrat aici, proaspatule picat, iti recomand foarte serios sa nu citesti ce scrie mai jos. Inainte de toate, cele puse in ghilimelele de mai sus sunt chiar fraze si nu propozitii, asa cum te asteptai tu. Daca inca nu stii asta si le consideri propozitii, nu prea ar trebui sa te mai intrebi ce este de facut. In al doilea rand cred ca aceste cautari ar fi trebuit sa le faci prin clasa a IX-a, pentru ca deja aveai cateva exemple ca treaba se impute. Si in al treila rand pentru ca nu are rost sa te lamentezi ca generatia ta a fost de sacrificiu sau ca si-au batut joc de voi. Cea din urma fraza posibil sa iti dea, daca nu dreptate, macar o consolare morala. Dar tine minte ca primul care si-a batut joc de tine ai fost chiar tu.

Daca situatia finaciara este una relaxanta pentru tine, atunci ramai doar cu o urma de rusine ca nu ai fost in stare. Desi…am serioase dubii ca te intereseaza cu adevarat asta si ca nu esti intr-un club acum si iti inneci amarul. Sau fericirea. Chiar si asa retine un lucru important. Daca nu ti-au spus parintii tai deja, ti-o spun eu: banii vin si se duc. Singura care ramane este capacitatea de a-i face la loc sau de a munci si de a face cariera. Deci, fetelor, intre a alege unul cu bani si unul cu perspective de a-i face, alegeti-l intotdeauna pe cel din urma. Aveti o garantie suplimentara. Asta daca telul vostru in viata este statutul de “intretinuta”. Daca nu acesta este obiectivul, lasati-va ghidate de iubire,evident.

Daca situatia financiara nu este tocmai roz si ai mai picat si examenul atunci ai cam dat de belea. Macar americanul are o varianta de rezerva. Atunci cand nu mai stie ce sa faca cu viata lui sau cand lucrurile par sa fi luat o turnura nasoala, se inroleaza. Dar tu? Cariera in armata nu ai cum sa faci. Cel putin nu in a noastra. Iar daca alegi aceasta varianta, mai sus de sofer pentru sefu` nu poti ajunge. Poti insa invata o meserie. Te poti califica. Nu este o rusine sa stii sa sudezi sau sa inveti sa faci o injectie. Rusine ti-ar putea fi daca ai sta un an acasa si ti-ai plange de mila.

In ciuda a ceea ce acum pare destul de sumbru drept viitor, fii calm. Te poti consola cu ideea ca pregatirea te recomanda oricand pentru un loc in politica. Ca doar ai destule exemple la televizor de politicieni care nu leaga doua cuvinte, care nu au luat bacalaureatul sau care au facut liceul la seral, zece ani mai tarziu. Si daca esti fata, oricand iti poti lua drept exemplu siliconatele de pe la emisiunile tv. Daca ele au reusit, tu de ce nu ai putea? Si cercul, vicios dealtfel, se inchide. Vei reusi in politica sau in diverse transmisiuni tv. Si vei reusi sa gandesti la randul tau niste reforme aberante sau sa te transformi in modelul multor tinere, contribuind cu succes la alienarea unei noi generatii. Deci? Ce mai astepti? Apuca-te de lipit afise sau afiseaza-te in public un pic decoltata. In scurt timp, inainte sa realizezi, BAC-ul este istorie, Si nu cea cu Mircea si Tepes, cea la care foarte probabil ai luat doi. Nu! Este istoria ta.

Sau poti sa privesti totul ca pe o eroare pe care ai facut-o si sa folosesti acest prag in care ai dat cu capul cu toata forta. Si sa inveti din greseala pe care ai facut-o, dar sa treci peste ea. Facultatea nu este obligatorie si, la inflatia de studenti de pe piata, poate nici recomandata in momentul de fata. Dar liceul este un handicap moral major. Ia-l si demonstreaza ca fost o eroare a unui adolescent neformat. Poti sa spui despre mine orice si sa judeci ceea ce am scris, asa cum si eu am judecat esecul tau. Dar, spre deosebire de tine, eu am luat BAC-ul. Si acest gand te va bantui mult timp.

De ce nu este introdus BAC-ul diferentiat?

download

Recunosc ca am fost luat prin surprindere atunci cand am aflat ca elevii de a douasprezecea au BAC-ul in aceasta perioada. Pur-si-simplu am pierdut in asa hal contactul, incat doar aglomeratia din fata unui liceu m-a facut sa imi dau seama.

Si dandu-mi seama de acest lucru mi-am adus aminte si de experimentele facute de Ministerul Educatiei pe tineret.Cu mici amendamente, in acest articol voi critica doar ME.

Pai daca tot au facut invatamantul obligatoriu pina in clasa a 10-a si se intra la liceu chiar si cu medii sub 5 (este vorba de licee industriale, nu cele de top) de ce Dumnezeu nu au facut si un BAC diferentiat? O proba a maturitatii cu trei nivele, pe tip A-B-C, in care elevul sa se poata incadra in functie de medii sau de propria alegere. De ce sa fie obligat un tinar care a intrat la liceu cu profil mecanic ,cu media 5, sa dea aceleasi probe cu cei care au intrat la licee de top, basca au facut-o si cu note mari? Si nu poti condamna nici profesorul ca nu a reusit sa scoata dintr-un astfel de elev unul care sa treaca bacalaureatul.

In plus, am o problema cu introducerea supravegherii video. Masura, desi buna in esenta, nu va transforma niste copii in oameni responsabili si constienti ca trebuie sa invete. Si nici nu ii va face mai destepti. Nu face decat sa arate un grad de pregatire real. Si sunt sigur ca rezultatele nu ar fi fost cu mult mai bune in urma cu 5,10 sau 15 ani daca ar fi introdus supraveghere atat de stricta. Sa fim sinceri.

Poti avea un tinar, sau tinara, extrem de dezghetati, cu abilitati reale de comunicare, cu un discurs bun si o atitudine perfecta pentru vanzari, dar care sa nu aiba nici in clin, nici in maneca, cu geografia sau istoria. Sau, de ce nu, matematica. Pentru ca unui tanar care a terminat biologie-chimie sau franceza-engleza este oarecum absurd sa-i ceri sa aleaga inca o proba pentru care a avut doar o ora pe saptamana. Notiunile elementare sunt importante. Pot fi de acord cu asta. Dar de aici si pina la a le transforma in probe, este distanta lunga.

O diploma de tip A poate ramane cu probele din prezent. O diploma de tip B poate avea probele de baza si una sau doua materii din baza pregatirii lui. Iar o diploma de tip C sa contina doar baza. Oare este chiar atat de dificil de implementat asa ceva?

Si pentru ca tot am adus aminte de cele 10 clase obligatorii, nu inteleg de ce, la terminarea celor 10 nu i se poate da elevului posibilitatea sa continue cu materiile de baza, cate putin din toate, sau sa aprofundeze o parte dintre acestea? Dar miza este pentru invatamantul universitar, pentru ca acolo se invart banii. Nicidecum pentru liceu.