Pensiunile nu se adapteaza la piata in ciuda crizei de clienti

podul dambovitei pensiune team building

Am facut astazi o plimbare cu masina pe la munte.Am profitat de vremea frumoasa si am zis sa incerc sa ajung pe la Pecineagu. Inutil sa spun ca este putin probabil sa ajungi chiar la baraj, in ciuda faptului ca oamenii au incercat sa ascunda hartoapele bagand o lama. Ce-I drept, treaba mai rea decat era initial, nu au facut. Gropile nu mai sunt chiar atat de mari.In fine.

Ce m-a frapat, pe langa faptul inca ca se mai contruiesc pensiuni cand multi le-ar inchide, este ca nu toti incearca  sa se adapteze la piata actuala. Acum cand clientul a ajuns al dracu de pretentios. Din toate pensiunile intinse pe cei 17 kilometri parcursi (sa zicem 30, de dragul discutiei) am vazut doar doua care iti ofereau si altceva in afara de cazare: una cu un umil loc de joaca, cat sa iti lasi plodul cat bei o cafea. Si o alta care tocmai ce a terminat un perete de catarat cu niste piloni suspendati, probabil pentru traversari. Interesant este ca era singura pensiune din zona care se axeaza si unui alt tip de public: corporatist. Chiar daca team-buildingurile au ca destinatie zona Bran sau Valea Prahovei, macar oamenii incearca.

Cert este ca, cel putin in Satic Podul Dambovitei, nu prea vad de ce te-ai duce la munte, pentru un weekend de relaxare. Pai priveliste sufletu` (prin comparatie cu Sirnea, Plaiu Foii, Busteni,etc), pai drum de iti blestemi alegerea, pai teren pe langa pensiune cate 500 de metri, pai nu tu un lac micut daca tot ai raul in buza casei. Pai de ce sa ma duc acolo la munte?

Partea proasta este ca initial am vrut doar sa laud initiativa pensiunii cu terenul pentru team-building. Abia apoi ce mi-am dat seama ca nimeni nu iti ofera decat cazare si masa. Oare mai este de ajuns?