Antena “confunda” dreptul de emisie cu evacuarea dintr-un sediu.Daca aveati gandaci si trebuia sa va mutati in alta locatie o numeati conspiratie si atac terorist?

antena 3

Dupa ce am scris de Dan Voiculescu vine randul trustului Intact si a oamenilor care fac parte din el. Pentru ca nu poti sa te legi de “tata” fara sa faci macar mentiune si despre “copii”. Si, asa cum sustinea unul dintre oamenii prezenti in platoul Antenei 3, “pentru ca raul sa triumfe este suficient ca oamenii buni sa nu faca nimic”. Si cu acest motto in frunte au inteles o parte dintre oamenii profesorului ca trebuie sa faca jurnalism.

Aseara imi puneam o intrebare retorica legat de cum trebuie sa prezinți tu ca ziarist la Antena 1 un show in care explici de ce nu trebuia arestat Voiculescu? Raspunsul a venit din partea celor prezenti in platoul organizat cu ocazia respectivei arestari. Si tot in acea seara am vazut tehnici de manipulare grosolane si lipsa unei etici profesionale. Nu ma voi lega de ceea ce a hotarat instanta si voi pleca de la premisa ca era un rezultat asteptat si, la fel ca si in cazul altor “mai mari”, unul corect. Pentru ca niciun om politic sau cu imixtiuni politice dintre cei arestati nu este nevinovat. Ma voi lega insa de felul in care au inteles acei ziaristi ca trebuie sa isi sustina cauza si sa linga mana care ii hranea.

Apreciez omul care respecta ierarhia si care nu uita cine ii pune painea pe masa. Si cu atat mai mult pe cel care da dovada de inteligenta si vocabular in toata aceasta atitudine servila. Dar nu il voi stima niciodata, cu atat mai mult cu cat actiunile lui sunt demne de lovituri sub centura. Am reusit sa vad o buna parte din emisiunea de pe una dintre Antene si am tras cateva concluzii.

Daca taiai sonorul pentru emisiunea respectiva dar urmareai in continuare, aveai senzatia ca in platou este prezentata o catastrofa nationala fara precedent. Toti gata sa planga, toti cu capul in pamant. Si pentru exista probabilitatea sa fie confiscate sediile din care Antenele emit,toti au catalogat actiunea drept un atac la democratie. Un pumn in gura presei. Daca aveati gandaci si trebuia sa va mutati in alta locatie o numeati conspiratie si atac terorist? Daca toti cei prezenti in platou au numit “atac la democratie” actiunea prin care terenul obtinut ilegal si implicit este confiscat, atunci toti au o problema de perceptie. Pentru ca Antena 1 ramane in continuare acelasi post de televiziune, doar ca din alta locatie. Pentru ca Antena 1 era acolo prin contract de inchiriere a spatiului. Considerati-o terminare a contractului domnilor ziaristi si opriti-va din a mai blama justitia doar pentru ca v-a arestat patronul. Jucatorii Stelei au avut mai multa demnitate decat voi atunci cand a fost arestat Gigi Becali.

Inca de la inceput consider ca Antena a incercat sa manipuleze telespectatorii prin a transforma o schimbare de sediu in drama nationala. Si nu s-a oprit aici. A folosit in tot acest demers copii si batrani. A te folosi de copii atunci cand te bati este o actiune specifica unei anumite etnii. Este mult sub demnitatea unui ziarist. Si acum realizez ca poate o parte din ziaristii din platou nu erau tristi si cu capul plecat pentru ca l-au arestat pe Voiculescu. Poate au adoptat involuntar aceasta pozitie intrucat au vazut si ei aceleasi lucruri exagerate, pe care le vad si eu. Si poate, pentru o clipa, nu s-au simtit ziaristi ci violatori,manipulatori,santajisti sau instigatori. Si nu au mai simtit respect,demnitate si putere sa se uite in ochii celor pe care ar fi trebuit sa ii convinga.

Trecand peste tehnicile rudimentare de manipulare (limbaj,discurs,abundenta de oameni,deturnarea ideilor,inducerea in eroare,hiperbolizare,indivizi din diverse colturi ale tarii pentru a da impresia unei dispersii geografice,etc) Antena a realizat ieri un precedent. Am vazut cum poate arata un linsaj mediatic si cum poate ataca un mistret ranit. Am vazut, la fel ca si intr-o reclama la sampon, testimoniale ale unor persoane publice care isi aratau suportul pentru Antena 1/3 si ziaristi care se bateau cu pumnul in piept ca “life will go on”. Si parca asteptam din clipa in clipa sa vad “mira” brusc sau cerul sa se umple de nave extraterestre. Daca mi-au creat aceasta senzatie,desi eram perfect constient de ce rezultat urmaresc, ma intreb ce reactii au trezit in cei care nu au inteles scopul maratonului de ieri. Fratilor, intelegeti un lucru: Antenele pot emite in continuare foarte bine, fara nicio restrictie, trebuie doar sa isi schimbe sediul,daca va fi cazul.

Am vazut invocarea lui Dumnezeu in mod repetat. Si am vazut o poza a unei minore ce tinea o pancarta prin care isi arata suportul pentru demersul trustului Intact. Si am mai vazut cum in platou au adus un batran bolnav, cu o punga de rosii, si o fetita de nici patru anisori, simpatica, bucalata, inocenta. Si au folosit acesti oameni pentru a-si atinge scopul. Si in buna parte si l-au atins.

Daca voi spuneti ca Basescu i-a “fabricat” un dosar lui Dan Voiculescu pentru a ajunge la Antene, aveti o problema. Daca voi nu intelegeti ca locatia din care emiti este una, iar licenta si dreptul de a emite este alta, aveti o problema. Daca nu realizati ca minorii nu au ce sa caute in aceste lupte, atunci clar aveti o problema.

Si o ultima intrebare adresata doamnelor si domnilor ziaristi din platoul respectiv: De ce nu ati ales sa va aduceti copiii la acest linsaj? As fi vrut sa va vad pe toti cu copiii de mana, in platou. Si atunci, chiar daca ati fi atins un nou minim al decentei, impactul ar fi fost mult mai mare.

Si in toata aceasta balta inca mai inoata cel putin un “monstru”, care odata a fost chiar stapanul ei

dan voiculescu

Stiu ca nu va plac postarile cu iz politic, dar nu ma pot abtine sa nu comentez pe marginea iminentei arestari a lui Dan Voiculescu. Dupa ce a fost arestat Adrian Nastase, toti “pescarii” politici au spus ca acela a fost pestele cel mare pe care l-a dorit UE si pe care justitia noastra a reusit sa il bage in juvelnic. De data aceasta, daca se va ajunge la Dan Voiculescu, un astfel de pescar poate spune ca este momentul sa se lase de pescuit.

Personal gasesc analogia dintre arestarile din Romania si pescuit ca fiind cea mai potrivita. Ca si la pescuit avem pesti mari si pesti mici, momeli, rapitori si pesti pasnici, la pluta,la fund sau la japca si balti in care nu poti sa vezi cu exactitate ce se afla. Si la fel ca un amator care se uita de pe mal,ne uitam si noi. Si ne minunam de capturi. Fara a cunoaste cu exactitate monstrii care se mai afla sub tonele de apa sau daca acea captura a fost intamplatoare ori doar meritul unui ingredient secret din momeala caruia pestele nu a putut sa ii reziste.

Pescarii cunosc majoritatea stilurilor de pescuit. Cel mai folosit de toti este pescuitul la pluta unde capturile sunt modeste, de obicei. Dar sunt pe banda rulanta. Te distrezi la caras. Asa cum s-a distrat si justitia noastra si a invatat bazele pescuitului. Urmeaza pescuitul la greu sau la fund. Nu stiu insa daca “la fund” este cea mai buna alegere de cuvinte atungi cand vine vorba de arestari si de ani de puscarie. Prin aceasta tehnica vizezi pestii mari mari, dar asteptarea este mai lunga si lupta mai anevoioasa. Si ultima tehnica, desi este mai mult braconaj, se numeste la japca. Acolo unde arunci undita in apa si tragi brusc prin bancurile de pesti in speranta ca agati unul mare dintre cei pe care ii vezi pe deasupra. Aceia sunt pesti care au ajuns suficient de mari incat sa nu mai “puna botul” la momeala si nici nu mai au frica de pescar. Ajung astfel sa se plimbe pe deasupra lacului, cu deoasebita incredere. Dar din cand in cand pescarul agata unul. Si pentru ca nu stie cum il agata, de corp, de cap, de coada, lupta este cu atat mai obositoare. Dar niciodata nu il prinde de gura.

Asa avem si politica de astazi. O balta plina de pesti in care justitia incearca diferite stiluri si prinde peste dupa peste. Ce-i drept si cu permisiunea patronului baltii. Uneori, daca este cazul, ne poate lasa chiar si cu carbid sau curent. Important este sa prindem. Dar, ca in orice balta, nu stim niciodata ce se afla cu adevarat in ea. Pe langa zecile sau sutele de pesti pe care i-am prins,posibil sa mai existe mii. Si care mai de care mai mari. Si in toata aceasta balta inca mai inoata cel putin un “monstru”, care odata a fost chiar stapanul ei. Si nimeni nu reuseste sa il prinda.