Target, deadline, meeting, ticket,after-school, check-in,check-out, pipeline, incentive, research, team-building,brief, kind reminder,brainstorming, quarter.Am uitat sa traim…

Target, deadline, meeting, ticket,after-school, check-in,check-out, pipeline, incentive, research, team-building, brief, kind reminder,brainstorming, quarter.Pentru corporatisti aceste cuvinte sunt oarecum uzuale, daca nu toate macar o parte dintre ele. Cu siguranta target si deadline sunt cuvinte normale pentru cei obisnuiti sa „raporteze” rezultatele pe sfarsit de trimestru.

Din nefericire, in goana aceasta dupa bani si statut, uitam sa mai si traim. Si nu ma refer neaparat la a te plimba sau a te uita cum creste iarba si sa gasesti placere chiar si in acest lucru marunt. Spun ca uitam sa traim, la propriu. Ne aducem aminte de stilul dezordonat, de viteza in care facem totul, de noptile nedormite, de mesele peste care sarim doar atunci cand sanatatea este la pamant. Si pentru aceste situatii corporatistul ar trebui sa mai bage un cuvant in vocabular: „burnout”. Sau, pe romaneste, extenuare.

Va amintiti de cazul acelei fete care a murit de extenuare? Daca nu va amintiti, nu este problema. Nici de voi nu isi va mai aduce aminte nimeni. Gasiti sute de articole in care medicii avertizeaza asupra pericolului care planeaza asupra tinerilor sau cazuri de infarct/atac cerebral la varste la care ar trebui sa urcam muntii fara sa gafaim.

Ceea ce incerc sa va spun este sa bagati intr-o treapta inferioara, sa faceti lucrurile in ritmul vostru si sa nu mai puneti la suflet orice problema de la servici. La sfarsitul zilei, culmea ironiei, voi sunteti cei mai importanti, fie ca va place ori nu. Pentru tine, pentru copil, sot,sotie sau parinti, tu esti cel mai important. Ia exemplu de la oamenii simplii. Ia exemplu de la cei pe care ii vezi mergand senin pe strada. Ia exemplu de la romanii din mediul rural. Ei nu uita sa isi traiasca viata.

Stiu! Veti spune ca vreti mai mult, ca nu va comparati cu ei, ca aveti copii de crescut, rate de platit. Ironic este ca tocmai aceasta dorinta de a avea mai mult ne arata ca nu mai stim sa apreciem lucrurile marunte. Este ca un drog: pentru a gasi o noua satisfactie sau ceva care sa ne aduca bucurie vom cauta ceva mai mare, mai lung, mai bun. Si pentru asta va trebui sa muncim mai mult, mai greu, mai stresati.

Acest articol a fost citit de 1034 persoane.

Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *